Totul a inceput intr-o zi de vara, sfarsit de iulie, cand la finalul unei lectii de pian, mama ma intreaba daca l-as putea invata pe Adrian un vals anume- vals vienez de Francois Feldman. Intentia era de a face o surpriza fratelui ei, la nunta. Atunci am zis, mai intr-o doara, la inceput: dar de ce sa nu cantati amandoi valsul? Alina, mama, socata in prima faza, incet incet a inceput sa se gandesca…cum ar fi? era o idee traznita dar realizabila. Si asa a inceput aventura….
Urmatoarea saptamana a venit la pian cu Adrian si am inceput cu cititul partiturii- explica notele, ritmul, cum se numara, cum trebuie sa ai rabdare si sa asculti la ce face celalalt…..mama canta mana dreapta iar fiul mana stanga. Ce trebuie spus despre ei este faptul ca Adrian a inceput pianul anul trecut in septembrie, iar mama nu stie nimic legat de pian.
Aventura noastra, care a durat aproape 2 luni ( cu niste intreruperi consistente- din motive de concediu, deci munca efectiva a fost mult mai scurta) a insemnat o munca enorma pentru Alina si Adrian acasa si un lucru super intensiv la ora de pian-0 data pe saptamana. Ei repetau acasa in medie cam 2-3 ore pe zi. De la o lectie la alta veneau cu variante mult imbunatatite si invatate. Acasa, Adrian a fost profesorul care a depus o munca fabuloasa sa-si invete mama sa cante la pian. Ceea ce el a invatat in anul de muzica de la mine- a transferat fidel (extrem de fidel) la mama lui. Daca la inceput era dificil sa se sincronizeze, prin exercitiu au progresat mult, au invatat sa se asculte unul pe celalalt, sa se astepte, sa se prinda din mers- o veritabila munca de muzica de camera.
Pentru mine, ca profesor, a fost una dintre cele mai “traznite”, fascinante si transformatoare experiente din cariera de pedagog. Pentru Adrian a fost un progres mare muzical, iar pentru Alina a inseamnat un vis implinit( acela de a canta la pian).